Despre faptă și cuvânt
Viaţa fără cuvânt e mai bună decât cuvântul fără viaţă. Căci ea şi tăcând e folositoare, pe când cuvântul şi strigând supără.
Întâi făptuieşte şi apoi povăţuieşte, după pilda lui Iisus, Domnul nostru. E mai important să înveţi printr-o viaţă de fapte bune decât să propovăduieşti cu cuvinte alese. Dacă, însă, se întâlnesc cuvântul şi viaţa, desăvârşesc un simbol al întregii filosofii.
Sfântul Isidor Pelusiotul
@cautamantuirea
Scrisoare a Părintelui Sofian Boghiu către un credincios: “Să convingi un singur om înrăit să devină un om de omenie este foarte greu. Dar să schimbi o ţară întreagă? Trebuie multă stăruinţă în bine şi multă rugăciune”
Am primit scrisorile dumneavoastră, în care vă revoltaţi împotriva dezmăţului şi a corupţiei din viaţa societăţii româneşti. Ştiţi care este cauza acestei stări din viaţa ţării noastre? Sunt roadele comunismului, care a lucrat cu toate mijloacele posibile la îmbolnăvirea sufletului românesc la toate vârstele. Această catehizare ateistă a durat 50 de ani. Libertatea de după Revoluţie a continuat cu necredinţa, cu pofta de îmbogăţire, cu egoismul, cu sărăcia şi boala, şi păcatul.
Un om gol de credinţă, materialist şi plin de patimi, are nevoie de timp şi de lucrare pozitivă asupra lui ca să se schimbe şi să devină un om cu respect faţă de cuvântul lui Dumnezeu, pe care îl găseşte în Sfânta Scriptură şi în sfintele Biserici. Are nevoie de timp ca să devină un om conştient de faptele sale şi ca să fie convins că viaţa aceasta nu este veşnică şi că urmează viaţa de dincolo, în care vom da seama de tot ceea ce am făcut. Să convingi un singur om înrăit să devină un om de omenie este foarte greu. Dar să schimbi o ţară întreagă?! Vă daţi seama că este mult mai greu.
Ierarhia noastră nu este absentă de la această chemare misionară şi face multe eforturi de îmbunătăţire a vieţii creştine – prin scris, prin predici, prin spovedanie şi împărtăşanie, dar nu este de ajuns. Ar trebui ca şi conducerea laică a statului să intervină, colaborând cu Biserica. Din păcate, nu se întâmplă aşa. Avortul, homosexualitatea şi alte fenomene pierzătoare sunt lăsate libere, sunt încurajate prin diverse măsuri politice. Posturile de televiziune, filmele pornografice se întrec în a promova desfrânarea şi alte patimi sau încearcă să discrediteze Biserica şi învăţătura creştină. Astfel, unii zidesc şi alţii dărâmă, creând confuzie şi haos.
Trebuie multă stăruinţă în bine şi multă r
Despre smerenie și fățărnicie
„Rostul omului pe pământ este să facă cât mai multă bucurie celuilalt. Orice bucurie făcută altuia se întoarce asupra ta. Dumnezeu nu rămâne dator niciodată. La fel, orice rău făcut altuia se întoarce asupra ta”.
„Cred că nu este o viață creștină aceea care nu este și mistică în același timp, adică tainică, legată de Dumnezeu. Nu știu creștin care să nu fie și mistic în același timp. Un creștin adevărat este cel care se împărtășește de Tainele Bisericii, care își sfințește viața sa lăuntrică. Aceasta este o stare mistică, ascunsă: «Intră în cămara ta și roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns»”.
„Dumnezeu nu are nevoie de o filosofie foarte bine întocmită ca să asculte rugăciunile noastre. De multe ori un oftat, un suspin din adâncul inimii este de ajuns. O chemare foarte scurtă: «Doamne, ajută-mă și nu mă părăsi», un cuvânt sincer și smerit spus cu durere și încredere în acest Dumnezeu atât de prezent în inima noastră și în conștiința noastră”.
„Răbdarea în suferință este o faptă bună atât de mare, încât chiar pe cei mai mari păcătoși îi scutește de datoria lor cea grea. Iar celui cu adevărat drept, suferința îi dă cea mai mare siguranță pentru fericirea veșnică”.
„În măsura în care ai inima înfrântă și smerită, devii tot mai liber interior și atunci Dumnezeu coboară în tine. Rostul nostru pe pământ este să ne umplem de Dumnezeu. Și nu ne putem umple de Dumnezeu decât prin smerenie. Smerenia trebuie să fie fundamentul vieții noastre. Nu ne realizăm prin trufii ieftine, ci numai prin smerenie”.
„Păcatul te tulbură. Când păcatul există în tine, nu ai libertate. Păcatul te încătușează, te prinde, încât cel care vine să te caute și vrea să te întărească, te vede, te cercetează și simte această falsitate în tine. O simte. Când ești liber, ești curat. Simți că ești liber. Păcătoșii sunt legați. De aceea în Biserică este Taina dezlegării de păcate, Spovedania. Omul nu poate fi legat de nimic altceva decât de păcat. Așa încât de la păc
Sfânta Muceniță Sofia și fiicele sale, Pistis, Elpis și Agapis
Sfânta Muceniță Sofia și fiicele sale, Pistis, Elpis și Agapis sunt prăznuite pe 17 septembrie. Au viețuit în Italia și au pătimit în timpul domniei lui Adrian (117-138). Sofia, nume grecesc, înseamnă înțelepciune. Ea a avut trei fiice pe care și le-a botezat cu numele celor trei virtuți teologice: Pistis - credința, Elpis - nădejde și Agapis - dragoste.
Viaţa Sfintei Sofia este un model de viaţă creştină: ea s-a căsătorit, a dat naştere la trei fiice, iar soţul i-a murit în scurt timp, rămânând văduvă.
Femeie distinsă şi înţeleaptă, Sfânta Sofia a fost chibzuită şi plină de înţelepciune, după cum îi spune şi numele. După moartea soţului a trăit în rugăciune şi milostenie, sădind în inima fiicelor sale virtuţile. Le-a fost model de vieţuire creştină, le-a crescut cu dragoste şi cu multă rugăciune. Ele nu şi-au ascuns credinţa, ci au mărturisit-o mereu.
Prefectul provinciei, Antioh, auzind de înţelepciunea şi frumuseţea celor trei fete şi convingându-se că sunt creştine, l-a înştiinţat pe împăratul Adrian, care în scurt timp a trimis slujitorii pentru a le aduce pe cele trei fete la palat. Împreună cu ele a venit şi mama lor, care le-a întărit în credinţă, sfătuindu-le şi învăţându-le în continuare.
Împăratul a vrut să le convingă să jertfească zeilor, însă cele trei fete au refuzat cu desăvârşire, mărturisind credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos, singurul şi adevăratul Dumnezeu. Astfel, pentru credinţa lor nestrămutată, mărturisită în continuare sincer şi deschis, fetele au fost martirizate. Sfânta Sofia şi-a încurajat fiicele, iar rugăciunile ei le-au ajutat să dobândească cununile muceniciei.
Maica lor le-a înmormântat cu cinste, pe un deal din afara cetăţii, şi după trei zile de rugăciune la mormântul acestora a adormit şi ea întru Domnul. Deşi nu a îndurat chinuri, şi ea s-a învrednicit alături de cele trei fiice de cununa muceniciei. Şi aceasta pentru că întreaga ei viaţă de creştere a cop
Moartea Mucenicească a Sfântului Ilarion Felea
Era prin anii 1960-61, în celularul din Aiud. Într-o zi se anunţă prin toate formele de mass-media din puşcărie, morse la perete şi calorifer: A murit Părintele Ilarion Felea.
Cine nu-l cunoştea pe Pr. Felea din Aiud? Toţi ştiam, unul de la altul, că a fost profesor la Academia Teologică Ortodoxă din Arad şi mie mi-a fost profesor şi mai ales pedagog. Îl cunoşteam noi bihorenii şi arădenii, îl cunoşteam sibienii şi bucureştenii şi mai ales Academia Română care i-a premiat cărţile. A fost un predicator de performanţă la Catedrala din Arad şi oriunde îl chemau rosturile Bisericii. La Catedrală, credincioşii şi studenţii ar fi fost în stare să reproducă predica lui din ziua aceea.
La Academia teologică catedra lui se transforma în amvon; avea şi o voce baritonală care te cucerea. Douăzeci de stilouri aşterneau pe caiet, toată lecţia din ziua aceea. Fizic, era o figură impunătoare de bărbat, faţa încadrată de barbă arăta ca un cap de efigie, era generos şi comunicativ, de aceea era simpatizat de toţi.
Era moţ la rădăcină, de pe valea Crişului Alb, poate că şi aceasta i-a dat destinul înalt pe care l-a avut. La manifestări şi diferite ocazii, îl invitau unii şi alţii:
– Părinte, cântă-ne ceva din ale Iancului!
Şi cânta tărăgănat şi duios şi te ducea pe meleagurile Iancului şi ale lui Horea, în vremile de vrednicie ale moţilor.
Scria cu duh deosebit despre cele sfinte ale lui Dumnezeu şi despre cele vrednice de istorie ale neamului nostru. Eu l-am luat ca mentor duhovnicesc în viaţa mea de preot şi păstor de suflete, pe unde am trecut. De aceea era aşa de cunoscut de mulţi şi în lumea ortodoxă şi la celelalte confesiuni. În Aiud şi în celelalte închisori era cunoscut pentru expunerile şi textele biblice pe care le transmitea pe banda minţii, mai ales de cei tineri.
În Aiud erau feţe înalte din alte confesiuni, dar nimeni nu avea popularitatea: Părintelui Stăniloae, a ieromonahului Anania şi a Părintelui Ilarion Felea, toţ
Elena Chiaburu: Legea Vexler este mai otrăvitoare decît legile de epurare a persoanelor din 1944 – 1945. Ar trebui să ne fie rușine: nu s-a găsit nici un jurist cu știință de carte și demnitate care să apere memoria noastră identitară
PS Iustinian Chira – Slujitorii altarelor, SĂ LUĂM ATITUDINE !
Fiecare om este un fiu al lui Dumnezeu şi are dreptul să-şi apere această demnitate de fiu al lui Dumnezeu cu toate mijloacele. Dacă se atentează împotriva acestuia, înseamnă că atentatul vine de la diavol. Şi de aceea noi trebuie să fim foarte atenţi la aceasta. Însă nu trebuie să fim îngrijoraţi. Pentru că a fi îngrijorat, înseamnă că ţi-e slabă credinţa. Noi avem cea dintâi sarcină, ca să luăm atitudine, noi slujitorii Bisericii, slujitorii altarelor, să luăm atitudine împotriva tuturor relelor, a tuturor faptelor si actelor care se îndreaptă spre libertăţi, ca să desfiinţeze, să dispreţuiască drepturile la libertate ale omului. Ori aceasta (n.n. documentele cu cip) atentează împotriva libertăţii noastre.
Încearcă pe altă cale, alta prin care anii trecuti au încercat să domine lumea… prin calea care a început în anii trecuţi, ca să domine lumea prin comunism. “Aceeaşi Mărie, cu altă pălărie”. Poporul poate intuieşte ceva… începutul unui incendiu. Atunci trebuie să se ia măsuri; şi omul nu ia măsuri până când nu i-a ars casa. Şi ia atitudine când i-a pus numai, vrăjmaşul, scânteia la temelia casei. Şi-atunci omul îşi apără casa. E un drept şi o datorie a noastră tuturor ! Dar, nu avem voie să ne neliniştim (n.n. tulburăm). Nelinştea este un semn al slăbiciunii.
@cautamantuirea